Descoperirea bolii

Am mers la medic pentru un control de rutină dar nu am să uit privirea doctorului când a intrat pe ușa cabinetului. Avea o Tristețe în privire ce putea sfărma o inimă de piatră. I-am văzut privirea și m-am speriat pentru că așteptam răspunsul analizelor cu mari emoții. Cu două săptămâni înainte de a merge la medic m-am simțit ciudat. Nu mai aveam poftă de mâncare, simțeam goluri în stomac și nu știam motivul. Aș fi dat orice ca în momentul acela să nu fi fost eu în acel cabinet pentru că mi-a rămas marcată ziua și gesturile lui întipărite în minte.
“Domnule doctor, sunteți bine?” îl întreb cu vocea tremurândă.
Un zâmbet fals îi descoperă dinții;
“Da, sunt bine. Nu despre mine e vorba acum ci despre tine” spune în timp ce se asează pe scaunul din fața mea.
“Bun!” Rostește cuvintele aproape oftând.
“Ce simți tu e normal. Ți-am făcut analize peste analize si rezultatul e mereu același: esti îndrăgostită!”
“E grav?” întreb panicată.
“Depinde de cum se manifestă la tine pentru că această boală reactionează diferit la fiecare persoană … Dar sper totuși să existe un medicament special pentru asta pentru că tot primesc pacienți în starea asta”
“Trebuie sa stau închisă în casă? E contagios?”
“Nuu! Nu e o boală chiar atât de rea doar că trebuie să știi cum s-o ții să nu se extindă!” continuă zâmbind.
Mi se părea extraordinar cu câtă pasiune vorbește despre această boală. O boală e o boală și pe oricine ai întreba ți-ar spune același lucru. În altă ordine de idei această boală este bună!
“Bun, sunt îndrăgostită! Să înțeleg că e bine în ciuda fluturilor din stomac și a faptului că nu mai mănânc dar de ce mă simt incompletă?”
“Eh, draga mea! Ce simți tu se numește dragoste și nu e același tip de dragoste pe care îl ai pentru părinți, e mai amplu. Vei avea stări de nervi, stări de dor ba chiar vei plânge de fericire dar doar dacă o altă persoană îți împărtășește aceleași sentimente. Totul va fi bine iar dacă vei reuși să faci față acestor sentimente, boala aceasta va fi cea mai frumoasă perioadă din viața ta. ”
“Și dacă nu e reciproc?” îl întreb privind cu ochii mari cuprinsă de curiozitate.
“Dacă nu e reciproc, vei învăța să treci peste suferință treptat, așa cum fac și eu în momentul acesta.”
Înghit în sec și îi privesc ochii acestui bărbat cuprins de boala aceasta de care încep să mă panichez. Genele îi devin umede și își pleacă privirea;
“Domnule doctor, nu mă pricep la această boală dar nu fiți trist pentru că nu cred că se manifestă numai o singură dată în viață.”
“Așa este, se poate manifesta de mai multe ori în viață dar niciodată cu aceeași persoană! Prețuiește fiecare moment alături de persoana pe care o iubești, acceptă lucrurile bune și lucrurile rele pentru că dacă e reciproc veți învăța unul despre altul și vă veți completa. Demonstrează-i zilnic iubirea ta și niciodată dar niciodată nu uita să fii tu!”
De Dragobete vă doresc iubire sinceră și reciprocă! Iubește pe cel de lângă tine la fel cum te iubești pe tine!

Dimineata …

Strazile pustii mi se intind intunecate in fata si pomii se misca zgomotos. Cand m-am uitat ultima data la ceas era 4 deci in curand va iesi soarele, sper. De cateva zile ploua intr-una. Oricat de tare mi-ar place ploaia cred ca natura a cam exagerat. In primele doua zile de ploaie m-am cuibarit in pat si m-am uitat la filme iar noptile adormeam ca un prunc pe melodia continua a picaturilor de ploaie pe geamul camerei mele dar deja la a patra zi incepuse sa mi se para monoton. Cerul pare a fi senin si ziua de azi va fi insorita dar nu si in interiorul meu. Imi doresc ca soarele sa-mi incalzeasca inima care devine tot mai rece vazand ca tot ce e frumos in lume ma ocoleste. Sper la mai bine! Imi aprind o tigara si privesc fumul cum se ridica in aer. Din spatele meu se aud pasi grabiti. Cine sa fie la 5 dimineata pe strada? Inima imi bate din ce in ce mai tare si simt o adrenalina in sange de speriat. Nu vreau sa ma intorc sa vad cine e! Daca o fi cineva care sa-mi faca rau, las la voia sortii. Pe timp ce se apropie zgomotul pasilor imi creste ritmul batailor inimii. Ce ciudat ma simt! De ce sa las sa-mi faca rau? Ma intorc repede spre zgomotul pasilor si simt cum ma ia ameteala. Vad diverse culori prin fata ochilor si deodata intuneric. Clipesc de cateva ori cat sa nu intru in panica si … Continue reading

„Cum îți așterni, așa dormi„

Merg pe stradă și observ oamenii. Mă uit la fiecare dintre ei cu speranța că măcar unul să-mi zâmbească. Nu cred că e nevoie de un motiv pentru a zâmbi și cei care cred asta sigur se așteaptă la ceva în schimb. E frumos afară deci nu văd motivul acestor fețe triste și serioase. Mă așez pe o bancă și privesc cerul. E atât de albastru și parcă simt că-mi zâmbește. Îi răspund printr-un zâmbet și mă întreb cum poate cerul, văzduhul, să-mi zâmbească după tot ce „vede„ și „simte„ și nu pot oamenii s-o facă? E chiar trist! Alături de mine pe o bancă alăturată se așează un bărbat. Nu e bătrân deși are părul cărunt. Mă privește și ne intersectăm privirile. Pleacă capul … zâmbind. Îmi dă optimism acest zâmbet și parcă ar vrea soarta să-mi demonstreze că nu toți au ajuns roboți răpiți de cotidian, tineri ce poartă povara vieții pe umeri și au uitat să zâmbească. Îmi iau inima în dinți și mă îndrept spre acest bărbat care mi-a redat optimismul în suflet.

-Bună ziua! îi spun în timp ce mă așez alături.

-Bună să-ți fie inima! continuă zâmbind.

Privesc în jur și lumea trecea pe lângă noi ca și cum nu am fi existat.

-E trist să văd că nimeni nu mai zâmbește! Azi am ieșit cu gândul să strâng zâmbete și spre fericirea mea, plec cu unul în suflet.

-Eu sunt liber! Am motive să zâmbesc și crede-mă că o fac zilnic.

-Și ce vă dă puterea să zâmbiți?

-În primul rând libertatea. Am libertatea să râd, să plâng, să trăiesc  fără să-mi fie teamă că e cineva care îmi interzice asta, fără să am pe cineva în spatele meu să-i simt respirația în ceafă, fără ca măcar să mă justific pentru erorile pe care le fac. Nu trebuie să cer voie nimănui să plec în vacanță dar cel mai liber mă simt că trăiesc fără să fiu condus de acele bancnote pentru care majoritatea dintre noi sunt dispuși să facă orice.

-Și … cum puteți să supraviețuiți, să plecați în vacanțe fără bani ? îl întreb confuză

Bărbatul zâmbește, își pleacă privirea, oftează și mă țintește în ochi cu ochii lui blânzi.

-Nu am fost mereu așa. Am avut o tinerețe frumoasă și am luptat cu dinții să am CEVA. Nu înțelegeam cum lumea era atât de obsedată să aibă bani până nu am terminat facultatea și am simțit pe pielea mea. O casă mare și spațioasă, o femeie frumoasă și inteligentă care mi-a devenit soție și cu care am 2 copii frumoși care la rândul lor și-au întemeiat familiile lor …

Priveam la acest om care-mi vorbea atât de frumos despre viața lui plină de împliniri și simțeam o oarecare teamă de un viitor al meu.

– … dar mă simțeam singur. Casa era mare dar rece, soția mea muncea mai tot timpul ca să aducă bani în casă, mai mulți decât aveam deja iar copiii au plecat la facultate și am rămas singur. Îi spuneam soției să ne luăm o vacanță să fim doar noi doi, fără telefoane, fără afaceri, fără facturi și întâlniri în cluburi private în care mă simțeam ca un intrus. Eu vroiam libertate, un loc unde să mă desfășor fără să fiu arătat cu degetul sau împuns de cotul soției „ne facem de râs„. Cum poți să te faci de râs când ești înconjurat de prieteni și nu faci decât să dansezi și să cânți?! Toți erau serioși și priveau pe sub gene la cum ești îmbrăcat și ce ți-ai mai luat nou. Nu, nu mai vreau astfel de viață.

-Și cum vrei să schimbi asta? întreb curioasă. Continue reading

Străini în noapte

În toiul nopții se aud bătăi în ușă atât de puternice încât aș fi crezut că ușa se va desprinde din balamale. Mă ridic buimacă din pat cu ochii între deschiși, ies pe holul luminat de lună și mă apropii încet de usă. Bătăile au încetat brusc însă se aud mișcări în fața ușii. Mă cuprinde panica! Mă uit pe vizor și nu văd nimic. Apropii urechea de ușă într-un ritm sacadat de respirație. Urechea e lipită de lemnul ușii și nu pot auzi decât bătăile inimii mele. Mă preling pe ușă până în poziție șezut și îmi mai lipesc încă o dată urechea de ușă. Între forfota de zgomote surde produse de ecoul scării și ritmurile neregulate ale inimii, remarc scâncete urmate de cuvinte spuse în șoaptă. Îmi concentrez atenția asupra șoaptelor și disting o voce de femeie plângând întretăiat de-i pot auzi disperarea din șoapte. Mă ridic zgomotos iar femeia începe iar să bată în ușă

¨Ești acolo, deschide te rog!¨

Deodată, la ușa de la intrare în scară se aude un zgomot puternic și pași urcând treptele. Femeia devine agitată și bate din nou în ușă cu putere dar nu scoate niciun cuvânt. Mă las condusă de intuiție și deschid ușa instigată. O femeie de vârstă medie îmi invadează teritoriul că aproape mă împinge și închide ușa în urma ei.

Continue reading

Primul și ultimul …

Stau în pat cu ochii închişi cu speranţa că pot adormi dar gândurile nu mă lasă. Simt de asemeni cum sângele îmi încălzeşte faţa şi am o stare dinamică.  E plăcut afară sau cel puţin eu mă simt plină de energie de fiecare dată când afară plouă. Îmi place ploaia pentru că îmi suspendă tristeţea şi-mi redă optimismul. În ciuda părerilor celorlalţi asupra unei zi ploioase, mie îmi face bine. De fapt, cui nu-i place mirosul proaspăt al aerului atunci când plouă? E absurd! Ploaia reînvie simţuri pe care nu le simţi zi de zi. O ploaie obişnuită, densă, persistentă mă trezeşte din amorţeală. Ploaia este muzică. Îmi vorbeşte fără a folosi cuvinte şi eu mă pricep cel mai bine să ascult tempoul plin de viaţă a ploii, iar în momentul ăsta parcă îmi spune să ies afară, să colind străzile de acum pustii şi reci şi să savurez de energia pe care o simt din ce în ce mai intens. Deschid ochii şi văd pe tavanul camerei o lumină difuză şi umbra crengilor copacului din faţa camerei mele legănându-se dintr-o parte în alta de parcă ar vrea să se fugă. Vor libertate şi eu voi cinsti cerinţa lor. Mă ridic din pat cu viteza luminii şi ies din cameră zburând de parcă nici nu ating solul. Bine zice proverbul “graba strică treaba” pentru că nu fac nici doi paşi spre iesire că mă împiedic de ceva şi cad în genunchi de parcă aş cere o împărtăşanie preotului. După o serie de insulte în gând mă ridic să văd ce mi-a stat în cale şi observ nişte pantofi negri bărbăteşti despre care nu am nicio cunoştinţă. Vreau o lămurire pentru că în casă locuim două fete, eu şi sora mea despre care ştiam că nu are iubit. Cel puţin acum 4 zile când vorbisem cu ea ultima dată. În ciuda faptului că suntem surori şi că locuim în aceaşi casă, avem perspective diferite asupra vieţii şi vorbim cam rar. Din curiozitate pun urechea pe uşa dormitorului ei şi nu aud nimic. Normal, e sora mea şi dacă nu se aude nimic, mă gândesc la ce e mai rău. Mai ales că e mai mică de ani decât mine şi mai ales că se află în compania unui bărbat despre care nu ştiu nimic. Curiozitatea mă împinge să deschid uşa şi … Continue reading