Străini în noapte

În toiul nopții se aud bătăi în ușă atât de puternice încât aș fi crezut că ușa se va desprinde din balamale. Mă ridic buimacă din pat cu ochii între deschiși, ies pe holul luminat de lună și mă apropii încet de usă. Bătăile au încetat brusc însă se aud mișcări în fața ușii. Mă cuprinde panica! Mă uit pe vizor și nu văd nimic. Apropii urechea de ușă într-un ritm sacadat de respirație. Urechea e lipită de lemnul ușii și nu pot auzi decât bătăile inimii mele. Mă preling pe ușă până în poziție șezut și îmi mai lipesc încă o dată urechea de ușă. Între forfota de zgomote surde produse de ecoul scării și ritmurile neregulate ale inimii, remarc scâncete urmate de cuvinte spuse în șoaptă. Îmi concentrez atenția asupra șoaptelor și disting o voce de femeie plângând întretăiat de-i pot auzi disperarea din șoapte. Mă ridic zgomotos iar femeia începe iar să bată în ușă

¨Ești acolo, deschide te rog!¨

Deodată, la ușa de la intrare în scară se aude un zgomot puternic și pași urcând treptele. Femeia devine agitată și bate din nou în ușă cu putere dar nu scoate niciun cuvânt. Mă las condusă de intuiție și deschid ușa instigată. O femeie de vârstă medie îmi invadează teritoriul că aproape mă împinge și închide ușa în urma ei.

Aflată deja în interior, rămâne lipită de ușă privind vizorul. Pașii se aud tot mai aproape de ușa apartamentului meu iar femeia aceasta îmbrăcată în roșu cu părul blond devine tot mai agitată. Nu am absolut nicio idee despre ce se întâmplă. Stau  în mijlocul holului, privind fix la această femeie disperată, tremurând și cu părul răvășit care nu se dezlipea de vizor și nu știu cum să abordez situația. Eu sunt panicată, ea e disperată și pașii se opresc în fața ușii mele și îmi dau seama de asta pentru că femeia se întoarce într-o secundă spre mine și cu ochii mari, plini de lacrimi parcă mă imploră să nu fac zgomot. Se aud bătăi în ușă! Ea deja a mutit cu ochii în ochii mei. Ce trebuie sa fac în momentul ăsta, nu știu dar e clar că nu voi deschide ușa. Bătăile devin mai intense iar noi rămânem ca doua figuri de piatră, în miez de noapte, privind una în ochii celeilalte fără ca măcar sa respirăm. ¨Știu că ești acolo, îți aud bătăile inimii¨ șopti bărbatul dincolo de ușă.

Femeia nu-și ia ochii din ochii mei și mă simt hipnotizată de frumusețea ochilor ei verzi dar totodată triști și panicați.

¨Nu scapi așa ușor¨ continuă bărbatul.

Pașii se aud din ce în ce mai departe și ușa din fața scării se închide zgomotos. Noi stăm încă nemișcate iar ca un moment de respiro, femeia închide ochii și răsuflă tot aerul ce-l ținea înspăimântată în plămân. O lacrimă continuă îi mângâia obrazul până în dreptul buzelor. Deschide ochii și cade în genunchi plângând. Ajung înaintea ei aproape s-o iau în brațe pe această persoană despre care nu știam nimic, mă cuprinde între brațele tremurânde fără vreun semn de a se opri din plâns.
¨Ce s-a întâmplat? Cine e bărbatul acela? Cine ești tu?¨ îmi ies întrebările ca pe bandă rulantă.
¨Respiră adânc și lasă aerul să iasă. Repetă asta de câteva ori și te vei calma¨ încerc s-o încurajez.

Femeia mă privește în timp ce respiră și inspiră. O ajut să se ridice și ne îndreptăm spre salonul apartamentului. Mă întind să aprind lumina și ea se repede asupra mea.
¨Nu, nu, nu, te rog, nu aprinde lumina¨

Are dreptate! Bărbatul ar putea observa lumină și ar reveni și de data asta poate cu putina forță ar putea intra în apartamentul meu. Acest spațiu al meu, personal și intim care mi-a fost invadat în miez de noapte de o femeie, necunoscută, urmărită de un bărbat dubios. I se putea citi duritatea din voce. Ne așezăm pe canapea, luminate de lună și îi simt capul peste pieptul meu. Inima începe s-o ia la fugă fără să pot controla asta. Încerc să mă mișc dar observ că e adormită. Dumnezeule! Cine este această femeie? Cum a ajuns la ușa mea și de ce tocmai la mine? Mă ridic ușor, fără s-o trezesc și aduc o pătură din dormitor. Rămân cu ochii la ea în timp ce întind pătura peste umerii-i goi. Ce nebunie! E disperată ca o urmărește un tip iar eu o privesc cu erotism. Mă supără gândul că nu știu nimic despre cele întâmplate. Rămân alături de ea, pe marginea canapelei privind-o. Nu cred că are mai mult de 39-40 de ani în ciuda pungilor de sub ochi, dar pot fi de la plâns. Îi apuc o șuviță de păr căzută pe obraz și părul e atât de fin și miroase a levănțică. Îmi scutur capul și încerc să mă concentrez. Nu pot să profit de drama ei ca s-o aduc în patul meu. Zâmbesc! E deja în patul meu. Mă duc spre patul meu mare și spațios și las problemele pentru dimineață.
¨Bună dimineața!¨

Aud o voce șoptită lângă urechea mea. Deschid ochii și privesc tavanul. Un miros de cafea proaspătă și pâine prăjită îmi invadează simțurile. Trag aer în piept și mă ridic în șezut. Privesc cu ochii între deschiși în jur și o văd pe ea, în aceași rochie roșie și atât de sexy încât mi s-au deschis ochii într-un instant. Înghit în sec și mă îndrept spre baie.
¨E ok dacă mi-am permis să folosesc bucătăria?¨ întreabă cu o voce parcă răgușita.
¨Slavă Domnului că încă respir și nu ești vreo criminală!¨ îi zic în timp ce intru în baie.
¨Ahh! Am făcut un duș cât dormeai¨ aud pierdut în urma mea.
Dau drumul la apa de la duș și încerc să-mi așez ordine în gânduri. Speram sa fie un vis totuși. Ridic privirea spre oglindă. Printre cearcăne și chipul alb, părul șaten și ochii verzi sunt la locul lor. Ridic mâna spre ochi și apăs pe cearcănele ușor vinete. Nu am mai avut cearcăne de când am fost la petrecerea lui Robert și m-am îmbătat atât de tare încât m-au adus pe brate. Apa devine fierbinte și aburul îmi acoperă chipul din oglindă.
¨Hei, mai trăiești?¨ se aude de după ușa băii.
¨Ăăăă, da! Sunt încă sub duș. S-a întâmplat ceva?¨
¨Ah nu! Dar se răcește cafeaua.¨
Cine e tipa asta? Mi-a invadat intimitatea, mi-a umblat prin lucruri și acum se crede stăpâna casei. Nervoasă, ies de sub duș, iau un prosop și ies în salon.
¨Puteai măcar sa te îmbraci¨ spune ea zâmbind și privind spre statuia din mijlocul salonului ce acum câteva secunde eram eu. Sunt pusa pe cearta și pe buna dreptate.

¨Auzi, tu ești cine? Intri în casa mea fără permisiune și acum ești stăpână?¨ continui să ridic vocea către doamna care stătea relaxata, picior peste picior,  savurându-și cafeaua fără ca măcar să mă privească. Își aprinde o țigară și scoate fumul în sus într-un mod atât de erotic. Mă îndrept spre canapea și îi iau țigara din mână prin surprindere.

¨Aici nu se fumează, cucoană!¨ zic stingând jarul țigării într-un pahar de pe masă.
¨Cucoană?¨ pufnește în râs.
¨Uite cum stă treaba. Îmi vei spune cine dracu´ ești și cum ai ajuns aici, îți vei ridica frumușel corpul armonios afară pe ușa pe unde ai intrat azi noapte, da?¨ continui într-un șir fără respirație plimbându-mă prin salon gesticulând.
Femeia se ridică și ajunge până în dreptul meu.
¨Relaxează-te și bea-ți cafeaua și am sa-ți povestesc…¨ îmi spune în timp ce-mi cuprinde mâinile. Mă privește din cap până în picioare  ¨…dar pune-ți niște haine pe tine întâi¨
Mă lasă fără cuvinte și mă enervează mai tare. Mă întorc din dormitor și ea așteaptă pe canapea, sorbind din ceașca de cafea.
¨Sunt aici pregătită să aud povestea ta¨ zic în timp ce mă așez pe podea lângă masa unde era cafeaua destinată mie.
¨Întâi să mă prezint. Mă numesc Claudia Dobrewich, soția lui Frantz Dobrewich, un avocat de renume din Rusia …¨
Ochii mi se măresc pe măsură ce pronunță cuvântul ¨renume¨ și înghit în sec.
¨Și … cum ai ajuns la ușa mea, doamna Claudia?¨

Beau din cafea cu ochii încă la ea.
¨Povestea începe când m-am căsătorit cu Frantz …¨
¨Hei, stai așa!¨ o întrerup.

¨Nu vreau să îmi descrii viata ta cu detalii care nu mă privesc. Scurt și la obiect, cine era tipul de azi noapte și în ce afacere murdară te-ai băgat doamna Dobrewich?!¨
¨Ok! Și nu e nevoie să urli disperată …  Tipul de aseară e pus de soțul meu să mă urmărească. Frantz bănuieste că l-aș înșela și a angajat un detectiv particular care era exact tipul de aseară …¨
¨… pe care l-ai ademenit la ușa mea ca să creadă ca aici e amantul tău.¨ o întrerup panicată.

Mă ridic și încep să vorbesc singură prin salon plimbându-mă de colo-colo. Claudia se ridică și mă oprește din bolborosit râzând.
¨El știe că e pur și simplu o întâmplare ca eu să fiu aici, tocmai de aceea nu a îndrăznit să facă mai mult.¨
¨Mai mult ce? Să intre peste noi în casă?¨ zâmbesc ironic.
¨Putea s-o facă! Se putea ajunge la ceva mai urât dacă el credea ca aici ascund ceva. Dar cert e că nu pot pleca de aici până nu se calmează spiritele. Trebuie sa-l sun pe Frantz¨ pleacă femeia căutându-și geanta.
¨Wow, wow, wow … stai asa să văd dacă am înțeles. Adică eu plec, de exemplu, acum să iau pâine, ăla mă așteaptă la scară și îmi rupe oasele că te-am ajutat azi noapte? Asta vrei sa zici cu mai puține cuvinte? Spune! Pot să citesc printre rânduri să știi.¨ gesticulez și țip uitându-mă după ea în timp ce se plimba dintr-o parte în alta.

Ajung lângă ea, o apuc de umeri și o trag aproape de fața mea încât îi simt respirația pe buzele mele.
¨Femeie! Răspunde!¨
Mă privește în ochi și zâmbește.
¨Probabil!¨ și continuă în căutare.
Simt cum mi se înmoaie picioarele. Rămân neclintită cu ochii într-un punct fix. Cum m-am băgat eu în treaba asta? Datorită milei. Milă pe dracu´! Domnului detectiv, monstrului ucigaș, nu i se va face milă de mine în timp ce mă va tortura să-i spun ce legătură am eu cu doamna Claudia Dobrewich. Și ea zâmbește de parcă nimic nu s-a întâmplat.  Trebuie sa caut un plan. Dacă nu pentru ea, măcar pentru mine.
¨Fii atentă!¨
Nu ma bagă în seamă fiind încă cu privirea după geantă. Dau fuga în baie și mă întorc cu geanta cafenie a Claudiei.
¨Acum poți să fii atentă și la mine?¨ îi zic aruncându-i geanta în brațe.

¨Eu o să cobor să văd dacă totul este în ordine ca să poți pleca liniștită de unde ai venit, ca să pot să continui și eu cu viata mea.¨
Râde zgomotos.

¨De parcă nu ești deja implicată. Înțelege că nu-ți va face nimic dar te va urmări din scurt. Va știi ce faci, unde te duci, cu cine … până și cu cine te culci.¨

Își îndreaptă privirea spre mine spunând ultimele cuvinte apăsat.

¨Dă-mi numărul tău de telefon. Eu cobor și dacă e în regulă, te sun și cobori și pleci. Dacă în jumătate de ora nu îți dau niciun semn, suni la poliție și … sper să nu ajungem la a doua variantă.¨

Facem schimb de numere și tragem aer în piept amândouă.

¨Bine, acum să mă îmbrac. Cred că ar fi mai potrivit să îl văd pe domnul detectiv îmbrăcată mai bine decât cu hainele de casă.¨

Ajung în dormitor și încep să caut prin șifonier. Nu știu ce caut. Sunt bulversată și tremur! Aș da timpul înapoi să nu mai ajung în situația asta. Era mai bine să nu-i fi deschis. Și dacă nu-i deschideam? Se cunosc deci rău nu i-ar face. Bine, în cel mai rău caz ar lovi-o dar … Nu! Lasă că e mai bine că am deschis. Găsesc un tricou alb primit cadou de la prietenii mei anul trecut de ziua mea. Mă vor crede nebună când le voi povesti. Blugii mei preferați, negri, ghetele și geaca de piele. Azi e 14. Încep să râd în hohote. Azi e 14 deci e ziua mea. 14 Septembrie. Minunată zi! Mă uit la telefon și nu văd niciun mesaj sau apel. Ies din dormitor ușor dezamăgită dar încă zâmbind. Claudia mă așteptă în salon cu ochii pe geamul care dădea în stradă.

¨M-am tot uitat pe geam și nu am văzut nimic dubios. Te rog să ai grijă de tine!¨

Ajunge în dreptul meu și mă îmbrățișează. Mă privește fix în ochi și mă sărută pe obraz.

¨Mulțumesc pentru tot! Nu știu ce altă persoană ar fi făcut ce ai făcut tu pentru mine, o necunoscută.¨

Zâmbesc și dau din cap afirmativ.

¨Apropos, azi e ziua mea. Frumoasa amintire voi avea. Dacă voi mai avea!¨ și ies pe ușă trântind ușa în spatele meu.

Ajung în dreptul liftului și mă opresc la ușă. Nu iau liftul!  Dacă mă așteaptă în cabina liftului? Oricum, nu are rost să iau liftul pentru doua etaje. Mă uit în stânga și în dreapta, mă opresc cu ochii țintiți la glastra de flori a doamnei Eustachia. Alerg spre scări și mai urc un etaj și apăs butonul de la lift. Mă gândesc că e strategic. Bărbatul nu așteaptă pe nimeni de la etajul 3 și nu ar fi nebun să stea tot timpul în cabina liftului. Ajunge liftul și eu, cu teamă, deschid ușile. Gol! Răsuflu ușurată, urc și apăs butonul spre parter. Inima o ia la fuga, încep să respir și să transpir tremurând simțind cum îmi fuge podeaua de sub picioare. Mă regăsesc în simțuri când liftul ajunge la parter. Trebuie să mă mențin bine în caz de trebuie s-o iau la fugă. Deschid ușa în viteză și ies sigură pe mine fără să privesc în jur. Nu fac doi pași spre ieșire când simt o lovitură în spate de mă doboară la sol. Încă în genunchi încerc să ies pe ușa scării dar deja simt cum nu mai ating pământul. Eram la propriu în aer, dusă în spate de un bărbat musculos precum gărzile de corp. Încerc din disperare și teamă să scot telefonul dar îmi alunecă din mână.

¨Dacă țipi, te omor aici, pe loc!¨ îmi zice monstrul în timp ce ieșim din scara blocului.

Acum e pe viață și pe moarte. Dacă țip acum, mor aici iar dacă mă ia cu el, mă va omorâ acolo unde mă duce. Îmi văd pasaje ale copilăriei prin ochii minții, momente pe care poate nu le-am prețuit când a fost momentul iar acum aș face orice să mai pot da timpul înapoi. Ajungem în dreptul unei mașini negre și eu încerc să văd numărul. Nu știu la ce ar folosi. Știu ca e un Peugeot 4×4 negru și … atât. Cobor din spatele bărbatului și fără să clipesc mă apucă de ceafa și mă împinge pe bancheta din spate a mașinii. Ridic ochii din podea și lângă mine se află un bărbat îmbrăcat la costum. Stă atât de bine costumul pe corpul lui bine construit. Un bărbat cărunt, mulatru la piele, în jur de 35-40 de ani, cu ochii negri atât de sticloși că mi se oglindește chipul disperat în privirea lui.

¨Cum te numești?¨ îmi spune cu o voce guturală și un accent rusesc ca a unui prezentator de radio senzual.

Îl privesc în ochi și încercând să-mi ascund teama îi zic cu voce mai joasă.

¨Alexandra¨
¨Alexandra, eu mă numesc Frantz Dobrewich și cred că ai ceva ce îmi aparține¨ continuă cu același ton privindu-mă în ochi înclinând încet capul spre stânga.
¨Nu știu despre ce vorbești.¨ încerc să-mi mențin poziția.
Râsul lui îmi face pielea ca de găină.
¨Tu îmi dai ce-i al meu și tu pleci acasă fără probleme, ca și cum nimic nu s-a întâmplat …¨
¨Sau?¨ ridic privirea din podeaua mașinii direct în ochii lui.
¨Sau dacă nu, mama ta va plânge după ochii tăi verzi atât de frumoși.¨ zâmbește dezvelind o dantură albă și perfectă.

Sunt în cumpănă. Nu știu ce sa fac. În ciuda tonului dur, are ochi de om bun și chipul nu-i unul de bărbat mafiot, dar uneori aparențele înșeală.

¨Bine! Trimite dulăul după telefonul meu în scară ca să sun acasă și după aceea mă lași să plec fără să mai aud de tine și tu de mine.¨
¨Nu, nu, nu! Dulăul va merge cu tine în casă. Vreau să fiu sigur că nu va fugi încă o dată și tu vei rămâne în casă…¨ trage aer în piept ca un oftat și continuă în timp ce-și aprinde o țigară ¨…dar tu vei fi cuminte și inteligentă și nu vei suna la poliție pentru că …¨ trage un fum din țigară și scoate fumul în partea opusa mie ¨…dulăul va veni după tine și nu vreau sa repet situația ochilor tăi frumoși¨

Înghit în sec și aprob din cap. Bărbatul bate în geam și portiera se deschide. O mână cu mult păr negru mă invită să ies din mașină,  precum majordomul își ajută patroana să coboare.

¨Mă simt flatată domnule. Puteai sa fii mai putin brusc și când ne-am cunoscut.¨

Dulăul, cum îmi place sa-i spun, zâmbi în colțul gurii și iși pune o mână rece ca gheața pe ceafa mea. Ajungem în scară și observ telefonul. Bateria într-o parte și celelalte părți împrăștiate prin scară ca și cum ar fi căzut de la etajul 5. Ajungem în dreptul liftului și bărbatul apasă butonul.

¨Nu! Mergem pe scări. Nu am încredere în tine!¨

Zâmbește și aprobă. Ne îndreptăm spre scări și urcăm încet. Dacă mi-ar putea citi gândurile Claudia, ar pleca din casă înainte ca eu să ajung cu garda de pază a domnului Frantz. Dar, i-am zis să sune la poliție dacă nu îi dau niciun semn. Ar fi putut să vadă cum sunt carată în spate de dulău dacă ar fi privit pe geam. Cred ca a și fugit deja. Sper totuși să fie inteligentă și nu doar fițoasă și alintată.

¨Nu am toată ziua la dispoziție. Urcă mai repede¨ mă împinge din spate.

Ajungem în dreptul ușii și înainte să apăs pe clanță, trag aer în piept. Deschid ușa, intru în hol și nicio mișcare. Zâmbesc! Aud zgomote în salon. Privesc peste umăr și îl văd pe dulău cum se repede spre salon. Sunt mai înaintea lui și când ajung în salon, o grupare de vreo 10 persoane striga în grup.
¨La mulți ani!¨ și continua prin aplauze. Rămân fără suflare, cu gura căscată privind la fețele lor. Îi văd pe Robert, pe Marius, Flori și Ciprian, Ioana și multi alții. Mă uit peste umăr și dulăul aplauda și el. Din spatele grupului, o silueta îmbrăcată în roșu își face apariția aplaudând cu forță într-un zâmbet de la ureche la ureche. Vine spre mine și mă ia în brațe și mă sărută pe ambii obraji.

¨La multi ani! Nu mă privi urât pe mine pentru că totul a fost pus la cale de prietenii tai.¨ și arata cu mana spre grupul din salon.

Sunt bulversată. Nici nu mai știu cum să reacționez și rămân stană de piatră. Din spate se aud voci și râsete. Văd intrând pe ușă pe domnul Dobrewich și șoferul acestuia. Mă cuprinde în brațe și mă sărută pe frunte.

¨La mulți ani, ochi verzi!¨

În sfârșit pot rade. Și încep să râd în hohote după care încep să plâng. Robert ajunge înaintea mea și mă privește cum încerc să-mi găsesc aer. Mă liniștesc în scurt timp și încep iar să râd privind încă o data fețele tuturor din salon, acum speriați de reacția mea.

¨Dați-mi să beau, că merit!¨ strig tare și continui să râd acompaniata de râsetele celor prezenți.

Advertisements

Your opinion ?!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s