Primul și ultimul …

Stau în pat cu ochii închişi cu speranţa că pot adormi dar gândurile nu mă lasă. Simt de asemeni cum sângele îmi încălzeşte faţa şi am o stare dinamică.  E plăcut afară sau cel puţin eu mă simt plină de energie de fiecare dată când afară plouă. Îmi place ploaia pentru că îmi suspendă tristeţea şi-mi redă optimismul. În ciuda părerilor celorlalţi asupra unei zi ploioase, mie îmi face bine. De fapt, cui nu-i place mirosul proaspăt al aerului atunci când plouă? E absurd! Ploaia reînvie simţuri pe care nu le simţi zi de zi. O ploaie obişnuită, densă, persistentă mă trezeşte din amorţeală. Ploaia este muzică. Îmi vorbeşte fără a folosi cuvinte şi eu mă pricep cel mai bine să ascult tempoul plin de viaţă a ploii, iar în momentul ăsta parcă îmi spune să ies afară, să colind străzile de acum pustii şi reci şi să savurez de energia pe care o simt din ce în ce mai intens. Deschid ochii şi văd pe tavanul camerei o lumină difuză şi umbra crengilor copacului din faţa camerei mele legănându-se dintr-o parte în alta de parcă ar vrea să se fugă. Vor libertate şi eu voi cinsti cerinţa lor. Mă ridic din pat cu viteza luminii şi ies din cameră zburând de parcă nici nu ating solul. Bine zice proverbul “graba strică treaba” pentru că nu fac nici doi paşi spre iesire că mă împiedic de ceva şi cad în genunchi de parcă aş cere o împărtăşanie preotului. După o serie de insulte în gând mă ridic să văd ce mi-a stat în cale şi observ nişte pantofi negri bărbăteşti despre care nu am nicio cunoştinţă. Vreau o lămurire pentru că în casă locuim două fete, eu şi sora mea despre care ştiam că nu are iubit. Cel puţin acum 4 zile când vorbisem cu ea ultima dată. În ciuda faptului că suntem surori şi că locuim în aceaşi casă, avem perspective diferite asupra vieţii şi vorbim cam rar. Din curiozitate pun urechea pe uşa dormitorului ei şi nu aud nimic. Normal, e sora mea şi dacă nu se aude nimic, mă gândesc la ce e mai rău. Mai ales că e mai mică de ani decât mine şi mai ales că se află în compania unui bărbat despre care nu ştiu nimic. Curiozitatea mă împinge să deschid uşa şi … …era mai bine dacă nu o deschideam. Sora mea era în braţele puternice a unui bărbat, zâmbitoare şi fericită şi … sărutul acela îmi va rămâne în minte mult timp. Nu am văzut-o niciodată în intimitate şi nici nu ne povestim despre ce se întâmplă pe plan … particular. Închid uşa încet, înainte să-şi dea seama că o spionez şi îmi văd de drum. La ieşirea din casă, mă opresc în prag să-mi aranajez gulerul gecii pentru că odată cu ploaia vine şi frigul. Îmi aprind o ţigară, o salut pe vecina care mereu e cu ochii pe geam şi pornesc spre … nicăieri. Astăzi nu am niciun plan. Astăzi vreau să mă plimb şi să respir aer proaspăt. Străzile pustii, fără viaţă, ude şi reci, pâlcuri de oameni alergând spre un adăpost, maşini conduse de oameni nervoşi claxonând şi … eu. Nu ies in evidenţă că am părul colorat de parcă e un curcubeu, nici cu lanţul ce-mi atârnă pe partea dreaptă a piciorului şi nici cu faptul că sunt îmbracată toată de negru ci ies din evidenţă cu mersul meu agale prin ploaia deasă. Pe la balcoanele blocurilor se pot distinge siluete trecătoare pe la ferestre aruncând uneori câte o privire la pustiul de afară. M-aş aseza pe o bancă să studiez sau să spionez reacţiile persoanelor pe timpul ploii dar privirea inopinant îmi fuge spre o persoană care tocmai intrase în cafeneaua “Bricus”. O cafenea intimă unde puteai să citeşti liniştit o carte în compania unui ceai fierbinte şi la frigul de afară merită retrăită experienţa. Nu pot descrie în cuvinte reacţia pe care o am la vederea acestei persoane. Mi se pare că o cunosc însă nu ştiu de unde şi asta mă frământă dar această neputinţă îmi face sângele să-mi pulseze în vene şi simt presiunea până în tâmple. Se aşează la masă, îşi scoate manuşile negre şi nişte degete fine şi o manichiură pictată de roşu mă face să-mi imaginez cum acele degete subţiri îmi umblă prin păr. Inima a luat-o la sănătoasa şi nu am cum s-o stăpânesc. Dar nici nu vreau! E plăcută senzaţia şi incitantă. Gulerul hainei îi dezveleşte gâtul şi mă simt precum un vampir pregătit să îşi satisfacă setea. Ospătarul ajunge în dreptul ei şi după o mică conversaţie în care ea priveşte spre mine şi îi gesticulează ceva baiatului, acesta se îndreaptă spre masa unde mă aflam, zâmbind. “Oare şi-a dat seama că sunt în încăperea aceea doar s-o văd? Oare se simte ofensată de privirile mele? Ar fi mai bine să plec până să ajungă ospătarul la mine. Oh! Mă fac de râs şi eu nu am plănuit decât să ies să mă plimb.” Mintea îmi e plină de gânduri stresante de mi-a uscat gura şi mâinile mi se lipesc de la sudoare. Mă simt inconfortabil dar îmi imaginez cum se simte ea ştiind că o urmăresc.
“Bună! Cu ce te pot servi?”  îmi spune zâmbind.
“Ăăăă!” înghit în sec. “Un … o … o sticlă de apă, te rog!”  şi îi zâmbesc jenată.
Tipul mă privea şi i se citea în ochi confuzia.
“Imediat!” şi pleacă lăsându-mă cu întrebarea dacă sunt paranoia sau … sunt paranoia. Zâmbesc şi plec capul să nu fiu văzută. Bietul băiat va crede că sunt o țăcănită. Revin cu privirea asupra ei. Părul ei șaten, lung până cu puțin deasupra umerilor îmi stârnește tot interesul de a o cunoaște. Observ cum băiatul o privește și îmi dau seama că nu mi se pare numai mie că este unică. Ambii poartă o discuţie iar el nu se opreşte din surâs. Ea pleacă capul zâmbind la fiecare cuvânt rostit de ospătar. Cred că se cunosc! El îi face un semn şi pleacă spre bar. Eu plec capul şi îi mai arunc câte o privire pe sub ochi. Desface geanta şi scoate o carte. Strâng din ochi făcând un efort să văd despre ce carte e vorba însă nu reuşesc. Se aude un sunet ca de telefon sunând şi ea grăbită şi puţin neîndemânatică îşi caută telefonul prin geantă. E aşa dulce! Când într-un final îl găseşte acesta nu mai sună. Parcă îi aud oftatul până aici, distanţă de 3 mese între noi. O distanţă atât de mică şi o dorinţă atât de mare de a o cunoaşte. Îmi iau inima în dinţi şi vreau să mă ridic dar ea e cu o secundă înaintea mea şi se ridică cu telefonul la ureche, venind spre mine bineînteles cu intenţia de a iesi afară. Eu profit că trece pe lângă mine şi mă ridic exact in momentul acesta oportun. În timp ce mă ridicam, o priveam cum vine şi trece pe lângă mine, nu înainte de a-mi zâmbi. Mie! Eram singura persoana din zona aceea. Mă uit după ea să mă asigur că a plecat afară şi mă îndrept spre barul unde ospătarul părea ruşinat de faptul că a uitat să-mi aducă sticla de apă.
“Oh! Îmi cer mii de scuze! Bănuiesc că aţi venit după sticla de apă” şi se îndreaptă spre un frigider alăturat barului.
“Ah, da! Dar şi pentru că am nevoie de un pix şi o foaie, te rog!” îi spun în timp ce neliniştită mai arunc o privire spre uşă.
“Vin imediat!” şi mă îndrept spre masa tinerei. Când trec pe lângă masa unde se aflau lucrurile ei, pe sub mănuși pot distinge cuvintele “Webber” scrise cu alb şi mai jos scris cu mov “iubesc”. Zâmbesc plină de optimism şi mă înaintez spre o uşă pe care scria “Acces interzis persoanelor neautorizate”. Mă întorc din drum părând confuză şi ajung la bar.
“Toaleta e în partea cealaltă, lângă uşa de la intrare” îmi spune barmanul schiţând un zâmbet.
“Aa, ok! Mulţumesc!” îi răspund puţin jenată.
Pe lângă sticla de apă primesc cele cerute şi mă îndrept spre masa unde mă aștepta geaca mea de piele.
Mă uit pe geamul imens care ilustra o stradă pustie cu o lumină galbenă-portocalie şi pe fata care îmi face respiraţia sacadată plimbându-se dintr-o parte în alta cu o mâna la ureche şi cu cealaltă ferindu-se de frig.
O privesc atentă şi mi-e atât de cunoscută. Preţ de câteva secunde rămân cu privirea spre geam privind într-un singur punct. Aud uşa deschizându-se şi o adiere de vânt rece mă trezeşte din visare. Trece pe lângă masa mea lăsând în urma ei un miros plăcut de flori combinat cu aerul ploii de afară. Mi se face pielea de găină. Iau pixul între degete, las aerul strâns în plamân să iasă zgomotos şi mă grăbesc să scriu pe un şerveţel cu majuscule “Dansezi cu mine?”. După ce termin de scris, cu un zâmbet ştrengar scot pachetul de ţigări. Trebuie să fumez o ţigară înainte de a face pasul decisiv al acestei seri. Mă ridic şi ies afară lăsând pe masă geaca, pixul si foaia goală de hartie. M-am gândit să folosesc un şerveţel ca să nu pară că am venit de acasă cu pix si foi în speranţa de a-mi găsi muza poveștilor de dragoste.  Spre norocul meu, am găsit-o! Şi seamănă al naibii de bine cu Stana Katic, una din actriţele mele preferate. Trag din ţigară şi încep să râd de una singură la asocierea mea cu Castle. Un scriitor care îşi găseste muza şi culmea e că muza lui e Kate, interpretată de Stana Katic. Încep să mă plimb până mă opresc în dreptul geamului privind în interior. Muza mea citind o carte care mi-a dat speranţa unui subiect viitor de conversaţie. O fi destinul sau nu dar sunt optimistă în privinţa ei, a ce-i place şi avem ceva în comun deja. Cartea! Am citit cartea Tammarei Webber “E uşor să te iubesc” iar mesajul de pe şerveţel e relaţionat cu cartea. E atât de concentrată dar atât de relaxată. Din când în când mai schiţează câte un zâmbet şi uneori un oftat vizibil. Inima mea continuă să bată cu putere de parcă ar fugi din piept, acolo unde acum se simte prizonieră. Ar ieşi şi s-ar alătura inimii acestei fiinţe căreia îi surprind privirea cu coada ochiului spre geamul în dreptul căruia mă aflu. Zâmbesc! Îmi răspunde la zâmbet încă cu ochii în carte dar eu ştiu că acel zâmbet îmi este destinat. Intru în cafeneaua cu miros de cafea proaspăt măcinată şi mă aşez zgomotos pe scaun. Trebuie să găsesc o modalitate să-i dau biletul şi nu am nicio idee. În jurul nostru sunt câteva persoane aşezate la câteva mese alăturate. Mi-am dat seama acum. Am fost într-un vis continuu încă de când am intrat pe uşa. Mă uit la ceas şi ridic o sprânceană. Au trecut deja 2 ore.  Când? Parcă doar ce am ajuns.Iau pixul şi adaug pe bilet “Voi fi în parcul de la colţ, pe o bancă. Dacă nu ai încredere, ascultă-ţi intuiţia.” Beau însetată din paharul cu apă şi îi fac semn ospătarului să se apropie.
“Te rog să-i dai fetei de acolo biletul acesta!”
“Şi atât?”
“Adică?” îl întreb confuză.
“Adică nu-i zic din partea cui, nimic altceva? Doar i-l dau şi … atât?” spune băiatul curios.
“Da! Doar i-l dai că ştie ea despre cine e vorba”
Ospătarul se întoarce cu spatele şi în timp ce se îndreaptă spre masa “Stanei Katic”, apuc geaca şi mă fac nevăzută. Îmbrac geaca privind în treacăt pe geam spre masa fetei în timp ce zâmbitoare desfăcea curioasă biletul. Mi-ar place să-i văd reacţia dar dacă mă crede o nebună care o urmăreşte şi se sperie? Încep să tremur şi de frig şi de emoţii. Ploaia s-a oprit dar e atât de rece aerul. Nu e nimeni pe stradă. Încă un motiv să-i fie frică. Cred că dacă aş fi în locul ei nu aş fi venit. O tipă care primeşte de la o altă tipă pe care nici măcar nu o cunoaşte un bilet care specifică clar intenţia de a avea o întâlnire într-un parc, noaptea şi nimeni pe stradă. Pff, deja gândesc prea mult. Îmi fac scenarii parcă desprinse dintr-un film de groază. Mă învârt în loc, îmi aprind altă ţigară şi privesc spre blocuri. Asta vroiam să fac de fapt acum aproape 3 ore înainte ca această fată misterioasă să-mi acapareze toată atenţia. Luminile locuinţelor se închid treptat, una câte una ca într-un sincron.
“Şi muzica unde e?”
O voce subţire ce-mi gâdilă plăcut auzul mă face să ezit să privesc în urma mea. A venit! Mă întorc cu o oarecare ezitare şi o văd pe muza mea privindu-mă cu o multitudine de întrebari pe chip iar eu atât de pierdută că nu mă cred în stare să mai scot un cuvănt.
“Nu o auzi?” îi zic în timp ce-mi înghit nodul din gât.
Închide ochii şi ridică fruntea spre cer. Doamne, e atât de frumoasă! Strânge din buze şi deschide ochii. Îşi îndreaptă privirea spre mine.
“Nu ştiu ce fac aici dar mi-am urmat intuiţia. Băiatul de la bar nu a vrut să-mi zică de unde provine biletul dar …”
“Ştiai că sunt eu?” o întrerup.
“Mmmm da! Îţi simţeam privirile. Ştii senzaţia aceea când simţi că părul ţi se ridică pe cap sau senzaţia de gâdilat din …gură”
“… gură” spunem amândouă în acelaşi timp.
Zâmbeşte larg lăsând loc danturii albe şi ingrijite să-şi facă loc printre buzele roşii. Zâmbesc uimită. Aceste senzaţii de care spune, le simt când sunt foarte emoţionată.
“Aveam senzaţiile astea şi …” continua privind solul
“…şi foarte bine ai făcut că ai venit” spun zâmbind că am reuşit să ies din zona emoţiilor necontenite.
“Nu ştiu cât de bine e. Ştii, nu vreau să fiu nepoliticoasă sau să-ţi faci speranţe dar …ăăăă …. nu ştiu cum să spun să sune bine.” zâmbeşte jenată.
“De ce să stricăm atmosfera? Nu suntem decât două persoane care dintr-un motiv sau altul s-au întâlnit şi …” mă apropi încet de ea “…aleg eu melodia?” continui întinzând mâna.
Nu poate să-şi abţină zâmbetul şi muşcându-şi buza întinde mâna spre mâna mea. Îi cuprind palma şi îmi plimb degetul pe “linia vieţii” pâna la încheietura mâinii. Îi cuprind coapsa şi fără să mă aştept ea face pasul de a se apropia de mine. E o presiune din ambele părţi şi nu ştiu cât timp pot face faţă acestui moment mult aşteptat. Încep să murmur o melodie facând câte un pas într-o parte şi în alta. Ridic mâna şi o las să alunece facând o pirueta. Revine în braţele mele şi continui să fredonez melodia. Se desprinde de mine şi mă priveşte atent în ochi câteva secunde. O linişte se aşterne peste oraşul adormit. Îşi muşcă din nou buza şi se apropie de pieptul meu atât de aproape că îi simt bătăile inimii parcă în pieptul meu. Mă apropi de urechea ei şi fredonez cuvintele unei melodii cunoscută de amandouă.
“I knew I loved you before I met you, I think I dreamed you into life …”
Începe să râdă şi mă strânge puternic în braţe.
“Mulţumesc” îmi şopteşte la ureche.
“Eu îţi mulţumesc”
Continuăm să dansăm pe o melodie cântată în gândurile noastre fără să existe vreo limită de timp, noi, două persoane care doar ce s-au cunoscut dar care trăiesc momentul prezent ca şi cum ar fi ultima dată.
……………..

Advertisements

Your opinion ?!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s